Astăzi, într-un colţ de lume, se sărbătoreşte Ziua recunoştinţei. Dincolo de istoricul şi însemnătatea sărbătorii, ceea ce mi se pare notabil este faptul că, îşi aduc aminte să fie recunoscători. Irelevant pentru ce anume, important este în opinia mea, faptul că o fac.
Şi spun asta pentru că, din ce în ce mai mult şi din ce în ce mai des, ne-am obişnuit să primim fără să ne aducem aminte că ar fi frumos (nu spun “ar fi necesar”) şi să mulţumim.
Luăm şi trecem mai departe. Luăm şi uităm. „Ce rost are trecutul, de ce să îl amintim ?” este motivaţia cel mai des folosită prin care mintea ne minte conştiinţa.
În ceea ce mă priveşte, dacă ar fi să enumăr tot ce am primit până acum în anii de viaţă, nu mi-ar ajunge o singură zi … Mai mult decât atât, probabil că există lucruri pe care nici măcar nu le bănuiesc, altele pe care le consider nesemnificative, şi multe altele pe care, din ignoranţă nu aş şti să le contorizez.
Cu siguranţă că printre ele sunt şi fapte, gesturi sau cuvinte ale unor oameni – trecători prin viaţa mea – care au dorit să îmi ofere din prezentul lor. Daruri primite care mi s-au adăugat în cununa vieţii, şi pentru care, probabil că nu am ştiut să mulţumesc sau nu am făcut-o la timp ori îndeajuns.
Un dar frumos pe care l-am primit cu mulţi ani în urmă şi pe care nu l-am perceput ca atare, a fost de la un om căruia nu mai am ocazia să-i mulţumesc personal. Un simplu trecător prin viaţa mea, cum probabil şi eu am fost în a lui. Doar că, eu nu cred că i-am oferit ceva, dar el a făcut-o, poate chiar fără să realizeze …
„Nu privi pe bordul maşinii, ci înainte, la orizont !” erau cuvintele instructorului auto, care îmi atrăgea atenţia că trebuie să am o imagine de ansamblu asupra traficului şi nu una limitată la poziţia maşinii mele. Fără să îmi dau seama, aceste cuvinte aparent banale m-au urmărit în timp, căpătând nuanţe şi forme diferite în funcţie de context, dar cu înţeles neschimbat …
Limitarea, de orice fel, nu ne fereşte de „accidentele” din viaţă. Imaginea de ansamblu asupra evenimentelor care se petrec sau care ni se petrec, ne ajută să preţuim ceea ce avem. Privind înainte, la orizont, nu rămânem „blocaţi” într-o anumită situaţie, ci putem căuta şi găsi soluţii spre mai binele nostru. Şi câte alte sensuri pot da cuvintelor acelui om, care m-au condus şi încă mă mai conduc în „traficul” vieţii mele.
Am ales să vă spun această istorioară pentru ca şi voi, alături de mine, să realizaţi cât de uşor primim în viaţă, uneori chiar fără să ne dăm seama. Iar dacă eu am vorbit despre acest „cadou”, pe care probabil mulţi alţii nici nu l-ar fi amintit, gândiţi-vă numai la câte alte daruri primim în fiecare clipă, unele fără de care noi nu am mai putea fi cei care suntem.
Nu ştiu câţi dintre noi suntem recunoscători pentru ceea ce am devenit în timp, sau câţi recunoaştem meritele sau sprijinul celor care ne-au fost aproape la un moment dat, însă, părerea mea este că, primim de la viaţă în măsura în care ştim să fim recunoscători pentru ceea ce avem deja. Iar pentru asta, primul pas este să nu uităm …
Un simplu „mulţumesc” este de ajuns ? Şi dacă da, îl spunem ? Oare Cerul îl primeşte ? Eu sper că da !
Foto: via Facebook
