A doua zi, marţi, eram deja departe de Bucureşti, într-un oraş aglomerat, marcat de o permanentă agitaţie. Zonele pe care le frecventez când ajung acolo mi-au devenit atât de cunoscute, încât le-aş putea parcurge cu uşurinţă chiar şi cu ochii închişi. Dar bine că n-o fac !
Sunt în plină stradă şi mă îndrept spre centru. Mă strecor prin mulţime grăbind uşor pasul, când … de nu ştiu unde, un băieţel de vreo 6 anişori îmi sare în faţă. Nu mică mi-a fost mirarea să-l văd, şi spun asta pentru că, zona în care mă aflam este una preponderent de business, iar ora era matinală.
M-am surpins zâmbind. Avea urechiuşele prea lungi în comparaţie cu feţişoara lui şi o energie dezarmantă. M-am uitat rapid în spate şi am înţeles ce se întâmplase. O zbughise de lângă bunica lui şi aceasta îl căuta acum cu privirea.
Iar el stătea şi se uita serios la mine … şi eu nu puteam să plec. I-am spus: “Ce ochi frumoşi ai !” şi am continuat, de data aceasta pe un ton foarte serios: “Vrei să mă vrăjeşti ?!”
Din păcate, nu pot reda în cuvinte expresia de pe chipul copilului la auzul spuselor mele, deşi am încă “poza” lui în minte. În câteva secunde, băieţaşul pe care îl aveam în faţă a preluat expresia unui “cuceritor”, foarte sigur de “puterile” sale. Am zâmbit din nou amuzată, iar bunica şi-a preluat nepoţelul, zâmbindu-mi la rândul său, recunoscătoare.
Cred că nu mai este nevoie să adaug că, aproape întreaga zi am purtat imaginea lui în minte.
***
De cele mai multe ori, un copil îţi poate spune foarte multe despre tine, dacă vrei să observi şi să înţelegi: cum reacţionezi sau cum faci faţă unei situaţii neaşteptate, unor evenimente care se produc chiar şi în locurile în care crezi că nu se întâmplă nimic. Cum reuşeşti să te adaptezi unor întâmplări aparent banale, dar care pot lăsa amprente asupra ta sau a interlocutorului. Şi nu în ultimul rând îţi poate arăta, cât de rătăcit este copilul din tine şi cât de repede îl poţi regăsi atunci când situaţia o impune.
Poţi trece nepăsător prin lume, printre oameni şi prin viaţă. Poţi alege să sprijini, să spui un cuvânt de încurajare atunci când este nevoie sau să rămâi impasibil la oamenii şi situaţiile din jurul tău. Poţi alege să nu te atingă nimic sau poţi alege să atingi tu totul. Pentru că viaţa este formată din momente ireversibile. Momente pe care le amprentezi prin decizii (chiar şi de o clipă) şi care ulterior îţi amprentează parcursul şi chiar destinaţia.
Nu ştiu de ce se afla pe stradă la acea oră copilul din relatarea mea, dar am convingerea că, am avut cuvintele potrivite pentru el. Felul în care timiditatea lui inocentă s-a transformat într-o siguranţă adolescentină, mă face şi acum să zâmbesc şi mă mai face să cred că i-am influenţat acea zi din viaţă, fiind omul potrivit pentru el (dar şi pentru mine), la momentul şi locul potrivit.
