Ştiţi fiorul acela rece pe care îl simţi pe şira spinării sau senzaţia de „piele de găină”, care se produce când îţi place sau te surprinde ceva? Este un sentiment incontrolabil dar plăcut, pe care l-am experimentat în diverse ocazii.
Eu l-am retrăit ieri. Eram în maşină, în drum spre birou, când am auzit o melodie la radio.
Cred că fiecare dintre noi are cel puţin o piesă muzicală pe care o asociază cu un eveniment din viaţă sau cu o persoană dragă. Este interesant însă că, ascultăm destul de rar melodiile care au cu adevărat însemnătate pentru noi. Iar atunci când ne iau pe nepregătite, când le auzim întamplător (aşa cum mi s-a întamplat mie) se produce declicul.
Simţi cum tot ceea ce ai păstrat atâta vreme, gânduri, emoţii, sentimente, te invadează în dorinţa de eliberare … mai bine spus, în dorinţa de a fi recunoscute.
Căci aşa procedăm … ţinem în noi. Păstrăm în noi tot ce avem mai frumos pentru celălalt.
De ce? Răspunsul nu poate fi decât unul egoist.
De cele mai multe ori, ne este teamă că arătând, devenim vulnerabili şi putem fi percepuţi greşit. Dar oare nu suntem percepuţi greşit şi când nu spunem ce simţim?
Ne agăţăm de ceea ce ar trebui să dăruim, de ceea ce, persoana de lângă noi chiar are nevoie şi aşteaptă să primească.
Uneori se nasc frustrări … cel de lângă noi e frustrat că nu primeşte ceea ce consideră că merită, iar noi suntem frustraţi că nu ne sunt recunoscute şi întoarse sentimentele pe care nici nu le exprimăm.
Este o cursă în care urmăritorul devine urmărit şi viceversa … o cursă în care amândoi aleargă pentru amândoi şi sfârşesc prin a-şi reproşa: “n-ai ştiut să mă preţuieşti”.
Ajunsă la destinaţie, dar cu melodia încă în minte, mi-am pus intrebarea: „Care este adevărata destinaţie (a fiecăruia dintre noi)?”
Analizaţi bine prieteni … pentru că răspunsul s-ar putea să nu fie un loc … ci o persoană!
Foto: via Facebook
