“Câteodată îmi acord răgazul de a privi retrospectiv … şi mă revăd în momente critice din viaţă. Mă observ pe mine cea de ieri, depăşind evenimente care şi-au pus amprenta asupra devenirii mele, cu un curaj aproape nefiresc şi cu o atitudine de învingător.
Probabil că viaţa va fi darnică în continuare prin lecţiile ei, chiar dacă eu îi mulţumesc deja pentru cele învăţate. Iar lucrurile cele mai importante pe care le-am învăţat până acum, nu se referă la situaţii, ci la persoana mea / a omului, în general.
Şi am învăţat că, indiferent de situaţiile prin care trece, omul are întotdeauna forţa necesară să le depăşească. Am învăţat că, un om nu este doar acela care crede că este, pentru că se poate depăşi pe sine doar într-o fracţiune de secundă. Am învăţat că, ceea ce pare imposibil la un anumit moment de timp, devine posibil în scurtă vreme.
Şi am mai învăţat că, la momentul potrivit şi pentru fiecare dintre noi, temerile rămân doar nişte cuvinte fără substanţă …”
Foto: via Facebook