„Trăiește clipa, dar dă-i clipei valoare! Depinde doar de tine să-ți pui amprenta asupra ei.“

Trăim din amânări !

de

Astăzi mă gândeam la vacanţa pe care am amânat-o multă vreme, şi care, în cele din urmă, a sosit. Şi, fără să îmi dau seama, m-am lăsat purtată de avalanşa gândurilor, care au început să-mi enumere o serie de amânări pe care le face omul într-o viaţă.

Pe unele le-am recunoscut imediat, altele îmi doresc să-mi rămână pe veci străine, dar, cu certitudine, fiecare amânare, chiar dacă pare nesemnificativă, reprezintă un preţ plătit …

Aşadar, iată o listă de amânări, în care sper să vă regăsiţi puţin spre deloc:

Amânăm să spunem cuvinte frumoase persoanelor dragi, gândind că sunt inutile pentru a exprima sentimente deja cunoscute sau pentru că oricum, este timp suficient pentru a le rosti.

Amânăm să facem declaraţii de dragoste, din teama că vom părea vulnerabili în faţa persoanei iubite sau crezând că e dreptul nostru să le primim mai întâi.

Amânăm să încheiem o relație, în speranţa că ziua de mâine va aduce o schimbare şi ne va fi „ceva” mai bine.

Amânăm să începem o relație, pe motiv că “nu suntem pregătiţi” sau pentru că glasul “fostului/fostei” care ne răsună încă în minte, ne împiedică să auzim cuvintele frumoase ale altcuiva.

Amânăm să aducem pe lume copii, pe motiv că “nu este momentul potrivit” sau că “trebuie mai întâi să ne facem un rost” şi să ne ocupăm de carieră.

Amânăm să plecăm în vacanță, pentru că nu avem timp și bani de cheltuit, sau pentru că pur şi simplu “avem alte priorităţí”.

Amânăm să îmbrăcăm haina cea nouă, deoarece nu s-a creat încă “ocazia potrivită”.

Amânăm să mergem la un restaurant, pentru că avem rate de achitat și apoi “niciunde nu găsim o mâncare mai bună ca acasă“.

Amânăm să mergem la un spectacol, pentru că nu găsim timpul sau ţinuta “adecvată” pentru un astfel de eveniment.

Amânăm să purtăm o discuție cu șeful pentru a-i expune o idee, pe motiv că “șeful e șef” și sigur are el multe idei, chiar mai bune decât a noastră.

Amânăm să ne felicităm copilul pentru că a învăţat şi a obținut o notă mare, deoarece am aflat că vecinul are fiul olimpic.

Amânăm să ne bucurăm de realizările noastre, invocând faptul că “întotdeauna e loc de mai bine”.

Amânăm să iertăm, pentru că ne face plăcere să jucăm rolul de “victimă”, iar celălalt “trebuie să primească o lecţie”.

Amânăm să spunem ce gândim, de teamă că am putea fi greşit înţeleşi sau chiar marginalizați.

Amânăm să fim autentici, gândind că nu vom fi pe placul celorlalți.

Amânăm să ne iubim, pentru că ne este suficientă iubirea celuilalt pentru noi.

Ne amânăm zâmbetul, gândindu-ne mereu că nu avem motive suficiente pentru el.

Amânăm chiar să privim un răsărit, pe motiv că, oricum, mâine va fi încă unul.

Amânăm să spunem şi să ne spunem adevărul, pentru că, uneori, ne este teamă că nu i-am putea face faţă …

Și lista amânărilor ar putea continua …

Vă invit la introspecție …

Câte amânări ați avut în viață ? Și când v-aţi decis să le puneţi capăt ? Sau nu v-aţi decis ?

Dacă nu aţi facut-o încă, eu cred că acum este cel mai potrivit moment.

Pentru că altfel, prieteni dragi, nu facem decât să ne amânăm viața în speranța unei vieți pe care nu ne-o promite nimeni.

 

Foto: via Facebook

Categorii:
Atitudine

Comentarii

  • Amanam sa mergem la doctor din lipsa de timp, de bani, de teama unei vesti dureroase poate…Amanam sa ne mangaiem parintii care au imbatranit si care au nevoie ca si copiii de sustinere si atentie..

    Florentina 21 septembrie 2018 6:43 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title