Iată că ne apropiem şi de sfârşitul acestui an şi mă tot gândesc cum zboară timpul. Mai bine zis, cum ne zboară timpul …
Observam deunăzi faptul că, în unele zone ale capitalei au fost deja instalate decoraţiunile pentru sărbători. Totodată, unele lanţuri de magazine au scos la vânzare bomboane de pom, turtă dulce … aşa încât, totul pare pregătit pentru „luna cadourilor”.
Dar noi suntem ?
Întotdeauna mi-a plăcut perioada Crăciunului … mirajul alb al zăpezii (atunci când este), mirosul de scorţişoară şi de cuişoare, aburul vinului fiert, dar mai ales, goana după cadouri desprinsă din bucuria de a dărui.
Cu trecerea anilor, am învăţat să apreciez diferit cadourile pe care le primesc zilnic de la viaţă şi să mă bucur în mod special de cele folositoare sufletului meu.
Despre un astfel de cadou vă scriu astăzi, un cadou atât de la îndemână pentru foarte mulţi dintre noi, dar pe care nu toţi reuşim să ni-l oferim. Şi spun asta deoarece, pregătirile pentru sărbătorile sfârşitului de an nu ţin de finalizarea curăţeniei în casă sau de parfumul cozonacilor proaspăt scoşi din cuptor, nu depind nici măcar de împodobirea bradului sau de ascultatul colindelor … ci doar de liniştea pe care o putem auzi în interiorul nostru şi de căldura pe care o putem dărui şi primi.
Perioada care urmează este marcată de o încărcătură spirituală atât de puternică, încât, mă întreb dacă ştim să o primim şi să ne bucurăm de ea aşa cum se cuvine. Pentru ea, pentru noi, pentru sufletul nostru.
De aceea întreb din nou: suntem pregătiţi pentru sărbătorile care vin „peste” noi ?
Iar o astfel de „pregătire”, poate fi dobândită sub forma unui cadou pe care ni-l putem face (şi mă refer în mod special la bucureşteni şi la cei care locuiesc în imediata apropiere), mergând într-un loc în care să fim mai aproape de ceea ce nu putem înţelege cu mintea dar putem simţi cu tot sufletul. Mă refer la Biserica Drăgănescu, pictată integral (în tempera) de părintele Arsenie Boca.
Dar cum am putea înţelege scenele pictate într-o perioadă în care acele evenimente nici nu se petrecuseră ? Cum am putea concepe că obiecte gen nave spaţiale sau telefoane mobile, au fost cunoscute şi pictate de un om a cărui singură legătură cu acestea a fost prin spiritualitate ?
Cum am putea pricepe toate acestea, când încă îl certăm pe Dumnezeu că nu ne oferă suficiente dovezi că există ?
Intrând în biserică, primim toate răspunsurile … pentru că ni le oferă părintele Arsenie. E prezent la Drăgănescu, la fel ca la Sâmbăta de Sus sau Prislop, precum şi în bisericile din capitală unde pictura sa impresionează, doar că pentru noi, cei aflaţi în vecinătate, e mult mai aproape … şi ar trebui să mergem mai des să ne primim acest dar.
Şi precum le vorbea odinioară celor care veneau să-i ceară sfatul în „păsurile” vieţii, la fel procedează şi astăzi cu noi, cei care trecem pragul acestei biserici. Cuvintele lui ne aşteaptă la strană şi ne oferă răspuns … poate nu cel pe care îl aşteptăm, dar cu siguranţă, cel potrivit pentru noi.
„Un suflet trist este un suflet cu luminile stinse”, spunea părintele Arsenie. Eu vă invit să vă faceţi acest cadou de suflet înaintea sărbătorilor şi veţi vedea cum ornamentele care vă vor împodobi casa, nu vor avea strălucirea şi lumina pe care o veţi regăsi în sufletele voastre !
Foto: Facebook @ Biserica din Drăgănescu
