Am drumul meu !

Perdeaua nopţii se aşterne peste o zi trecută,

Stelele clipind, cerul sărută;

Luna-i acum a umbrei crăiasă,

Raza sa albă chipu-ţi luminează.

Ochii tăi sunt umezi, acum ca-n-tâia oară,

Privirea mea rece prin chipu-ţi se strecoară

Şi face un popas de scurtă durată;

Pentru a-nţelege-n treacăt ce a iubit odată.

Răbdarea mea-i puţină şi timpul mult prea scurt,

Degeaba fac efortul să tac şi să te-ascult;

Urechile-mi sunt surde, cuvintele-ţi sunt oarbe;

Tot ce-mi doresc acum e să te pierd în noapte.

Prefer să nu aud, căci nu mai pot ierta;

Greşelile-ţi trecute s-au şters din mintea mea,

Iar timpul nemilos mereu mi-a arătat

Că tot ce-ai greşit ieri, eu astăzi ţi-am iertat.

Ochii tăi umezi mă privesc stăruitor;

Chipu-ţi se întreabă dacă mai dau crezare lor.

Privirea mea-i tot rece şi vocea-i plictisită;

Tot ce-mi doresc acum e să nu mai fiu minţită.

Deşi crezi că-i uşor, eu fac ce este greu;

Tac, te privesc şi merg pe drumul meu.

Acum sunt singură, dar mai încrezătoare

Că tot ce-a durut ieri, astăzi nu mai doare!

Scrisă în anul 1988 (la 13 ani)

Foto: via Facebook