„The rock”
de Simona Liliana SoareSudul Franței, într-o duminică însorită a lunii lui Mărțișor. Mă plimb pe străzile înguste în căutarea unei oaze de linişte într-un cadru ..
Sudul Franței, într-o duminică însorită a lunii lui Mărțișor. Mă plimb pe străzile înguste în căutarea unei oaze de linişte într-un cadru ..
Viaţa este o carte ale cărei capitole merită recitite drept îndreptar. Cădem, ne ridicăm, cădem din nou şi ne lovim, ne ridicăm apoi răniţi ..
Eu cred … din tot sufletul. Şi cum să nu cred ?! Moş Crăciun m-a vizitat când eram foarte mică şi nu l-am uitat de atunci. Era „interpretat” ..
Astăzi, într-un colţ de lume, se sărbătoreşte Ziua recunoştinţei. Dincolo de istoricul şi însemnătatea sărbătorii, ceea ce mi se pare notabil ..
Întotdeauna mi-a plăcut expresia asta. Dealtfel, probabil că nu sunt singura care a reţinut din „The Godfather” câteva lecţii de viaţă. Dar această ..
Pilda talanţilor îmi vine foarte des în minte. Mi se pare fascinant faptul că, fiecare dintre noi este înzestrat cu un “ceva” al său, unic şi minunat ..
Iată că a venit din nou vremea sărbătorilor. Mai ieri sărbătoream Naşterea Domnului iar acum suntem cu gândul la Răstignirea şi Învierea Lui. ..
Nu ştiu cum se face, dar pe măsură ce înaintăm în vârstă apropiindu-ne de praguri „psihologice” gen 40, 50, 60 de ani, internetul și presa ..
De ce vrei tu să te socoţi Mult mai presus de mine ? Ori oare tu nu vezi că toţi Ne dovedim ca tine ?! Neputincioşi şi mici vom fi Atunci, ..
Am o stare excepţională astăzi. Probabil că începutul Postului Crăciunului îmi insuflă starea de linişte şi totodată, de bucurie sufletească. Cerul ..